Servicii

 

S.C Mutanţii S.R.L., numele spune tot!

Știm cu toții ce moment delicat din viața oricui e acela al unei mutări. Aici intervenim noi – vă luăm această povară de pe umeri. Cu experiență din 2007, am văzut și am mutat toate lucrurile posibile: mobilă, lucruri personale, electrocasnice, piane și pianine, chiar și mari (de concert), clopot de biserică, seifuri, jacuzzi-uri, materiale de construcții, obiecte sanitare, echipamente medicale de la RMN-uri la ecografe și multe multe altele.

Niciodată nu ne-am dat bătuți și am dus la bun sfârșit ce am început, cu forțele proprii, cu macarale, stivuitoare, scripeți iar din luna Aprilie și cu noua mașină cu lift din dotarea parcului nostru auto. Toate acestea se fac după un plan bine stabilit.

Pasul 1: Evaluarea

După ce preluăm comanda dumneavoastră, vom stabili telefonic o întâlnire la locul de unde are loc mutarea. Un reprezentant al firmei se va deplasa la fața locului și va lua în evidență toate bunurile ce urmează a fi mutate. Pe baza evaluării, în maxim 48 de ore (de obicei în aceeași zi) vă vom trimite și oferta de preț.

Pasul 2: Programarea

În cazul în care oferta noastră vi s-a părut atractivă, trecem la fapte… facem programarea mutării și începem distracția.

Pasul 3: Împachetarea

Obiectele de birotică și IT sau vesela de bucatarie este indicat a fi împachetată în cutii iar obiectele vestimentare se pot împacheta în saci menajeri sau doar pe umerașe, având posibilitatea să apelați la cutiile-garderoba pe care vi le putem pune la dispoziție. Pentru reducerea semnificativă a costurilor, această operațiune poate fi făcută chiar de către dumneavoastră.

Pentru mutarea obiectelor voluminoase se foloseste folie stretch, pe care o avem tot timpul asupra noastră. De asemenea, corpurile cele mai mari cum ar fi paturi matrimoniale sau șifoniere mai mari decat cele cu două uși, vor fi demontate de către echipa noastră urmând a fi montate ulterior în noua locație.

Vă putem pune la dispoziție și cutii pentru împachetare, folie stretch, folie cu bule, toate acestea putând fi livrate de către noi spre locuință sau sediul clientului anterior mutării, în cazul în care nu ne ocupam noi de împachetare.

Pasul 4: Mutarea

În ziua și ora stabilită anterior, o echipa (sau mai multe dacă e nevoie) din cadrul firmei se va deplasa la adresă și va începe operațiunea de înfoliere a corpurilor de mobilier. Urmează coborârea lor și încărcarea în mașinile noastre de volum mare. La destinație mobila sau obiectele vor fi așezate în încăperile și pozițiile indicate de către client (amplasarea pe poziție având loc o singură dată). După ce totul se finalizează și mobila a fost aranjată în locul indicat și remontată, are loc plata. Aceasta se poate face în numerar sau prin virament bancar (în trezorerie dacă e cazul)..

Mutări internaționale

Compania noastră are o experiență de peste 10 ani în domeniul mutării atât în România cât și în afară. Am oferit servicii de mutare internașionale la prețuri avantajoase în: Ungaria, Austria, Germania, Italia, Franța, Slovenia, Serbia, Belgia, Olanda, Anglia, Norvegia, Suedia, Finlanda, Spania.

De la sfaturi legate de modul de împachetare și documentele necesare până la mutarea în sine vă putem ajuta să facem acest lucru, complicat pentru unii, ca o plimbare de duminică pentru noi.

Toate acestea cu:

  • mașini pregatite special pentru mutări urmărite în timp real prin GPS și șoferi cu mulți ani de experiență în domeniu
  • asigurare marfă, de tip CMR de 10.000 EURO (cu posibilitate de majorare)
  • întocmire documente necesare
  • manipulanți cu experiență
  • împachetare mobilier cu demontare și remontare dacă este cazul, împachetare în cutii sau saci a bunurilor personale, haine, cărți, veselă și nu numai
  • punere la dispoziție a unui spațiu de depozitare în depozitul nostru compartimentat în cazul în care nu este finalizată locuința dumneavoastră
  • lift exterior pentru a urca bunurile la etaje superioare

Lift exterior

Cu posibilitate de urcare până la (de obicei) etajul 6 și capacitate de încărcare a platformei până la 300 kg, vă oferim soluția cea mai simplă pentru a urca în locuința dumneavoastră materiale de construcții, obiecte sanitare sau mobilier.

Află aici mai mai multe despre lift, inclusiv tarife.

 

Depozitare

Fiecare a renovat cel puțin o dată locuința pentru a fi mai confortabilă. Dar în ultima vreme și meșterii au început sa strâmbe din nas dacă renovarea are loc cu

mobilă în apartament (trage-o pe mijloc, trage-o la perete, fără spațiu suficient) și le dăm dreptate. Vă putem oferi ajutor în astfel de situații cu spatii de depozitare in localitatea Gilau – unul de 1800 m2, iar altul de 780 m2. În cel mare avem și boxe compartimentate de la care veți primi și dumneavoastră o cheie iar acces la depozit pentru client se face marți și joi între orele 09-13, cu o programare anterioară.

Pentru cei care se muta din afara țării sau din altă localitate și încă nu au găsit sau nu le este gata imobilul sau companii care trec  printr-un proces de schimbare a mobilierului, noi suntem soluția ideala.

Depozitul se află chiar la intrare în localitatea Gilau (dinspre Cluj), foarte aproape de autostradă într-un ansamblu de hale păzit, ușor accesibil.

WhatsApp chat WhatsApp