Întotdeauna am încercat să ne punem în situaţia în care trebuie să schimbi locul de activitate sau domiciliul. Noi considerăm că o mutare este momentul cel mai delicat din viaţa unui om sau a unei societăţi. A te muta înseamnă să ai încredere în personalul şi societatea comercială care te va ajuta să-ţi începi activitatea de zi cu zi fără întrerupere şi timp pierdut.
Pentru asta suntem noi! Ai o problemă? O mutăm noi!
Avem la activ peste 40.000 clienți pentru care am efectuat mutări și relocări sedii atât pe plan intern (Cluj-Napoca, București, Timișoara, Arad, Oradea, Sibiu, Brașov, Târgu Mureș, Satu Mare, Iași, Baia Mare) dar și extern în și din Ungaria, Italia, Anglia, Germania, Olanda, Belgia, Elveția și așteptăm noi provocări.
Cu o experiență de peste 15 ani în mutări, suntem singura firmă din domeniu în Cluj-Napoca ce oferă cutii personalizate, folii protectoare și depozit (1.800 mp). Avem și un birou permanent pentru relații cu clienții.
În activitate din anul 2007, avem la activ peste 40.000 clienți, atât pe plan național cât și internațional.